sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Galileo

“E PUR SI MUOVE”  SI...TOTUSI SE MISCA
In 1632, Galileo Galilei publica cartea sa numita “Dialog despre cele doua sisteme principale ale lumii”. Desi fusese avertizat de catre biserica cu privire la teoriile sale legate de miscarea pamantului, Galileo a continuat sa isi promoveze ideile care erau in completa contradictie cu interpretarile religioase ale bisericii din acea vreme. A fost acuzat de erezie, judecat si fortat sa-si retracteze teoriile. Desi nu este un fapt confirmat, se spune ca dupa acest moment in care stiinta era silita cu forta sa taca, Galileo ar fi murmurat printre dinti cuvintele “E pur si muove” (Si totusi se misca).
Nu pun semnul de egalitate intre mine si cu Galileo Galilei in ce priveste lucrarile legate de miscarea pamantului dar pot afirma ca exista o oarecare asemanare in ce priveste atitudinea fata de realitate si fata de cei care se opun, uneori cu agresivitate, fata de evolutia care aduce modificari  ale unor principii de viata cu care s-au nascut si au crescut dar care s-au invechit.
Am inceput acest eseu cu povestea lui Galileo Galilei pentru a-mi mai goli din amaraciunea care m-a cuprins in momentul cand am primit din partea unui asa zis amic radioamator, cuvinte lipsite de fair-play, privind activitatea mea ca radioamator pe motive numai de el stiute ori inventate sau copiate dar care au ca numitor comun, probabil…invidia.
Constat tot mai des ca, in bransa radioamatorilor sunt unii mebrii, chiar si cu o anume notorietate, care au ca unic scop eliminarea schimbarilor generate de progress si prefera sa stea inchisi intr-o lume in care se simt in siguranta, asa numita „safety zone” (zona de confort).
Pentru aceastia nu se accepta conceptul de “comanda-control managerial” adica, simplificat, “CONDUCERE”, atat timp cat initiativa nu vine de la ei.
De multe ori motivul invocat este traditia sau regulile care au dominat momentul obtinerii certificatului de radioamator. Am ascultat si retinut in cateva ocazii fraze precum „asa am obtinut eu calitatea de radioamator” iar cei actuali sunt niste “amatori” care au obtinut calitatea prin “frauda” deci, nu pot fi egalii lor.
Imi propusesem sa fac ceva in sensul de a uni interesul radioamatorilor intr-un singur scop, acela al performantei prin fair-play dar, m-am razgandit. Am mari indoieli in succesul acestei idei atat timp cat FRR accepta de facto aceasta situatie fara sa intreprinda o masura, unele cluburi si asociatii de radioamatori sunt partase, prin absenta oricarei actiuni sau reactii, lasand bisericutele formate adhoc pe web-uri sau pe diferite benzi radio sa promoveze teme cu iz discriminatoriu.
M-am ales chiar si cu critici de tip fanariot sau afirmatii ce legau originea mea militara ca meserie, de cea de “prea autoritar” dar nu mi s-a dat niciun exemplu in sensul acesta …era doar invidia generata de neputinta de a domina un moment al momentului. Sa aduci critici unui prieten ca este “prea autoritar” (cu cine si in ce relatie nu s-a explicat) pentru motivul ca nu vrea sa invete, ca nu asculta de sfaturi, ca nu accepta compromisuri si ca nu asculta de “veterani”, nu sunt altceva dacat pretentii ce tin de tipicul ‘’autoritar’’ pe care ei insusi il contesta.
Un adevar sustinut de fapte este contestat imediat si criticat dupa aceleasi reguli lipsite de eleganta doar pentru acelasi motiv al unei invidii neintelese sau teama de a li sa reduce din imaginea sau faima pe care numai ei cred ca o au. Nu am inteles niciodata si nu vreau sa inteleg anumite vorbe aruncate aiurea de tip “…cine este asta de se da asa de destept ca nici nu i s-a uscat cerneala pe autorizatie si vine el sa ne invete pe noi…”. “Asta” nu este decat un om care are si a dovedit spirit de initiativa, calitate ce lipseste la unii “veterani” care prefera sa “stea in tribuna si sa injure jucatorii si antrenorii”. Totusi, daca ne intrebam care este deosebirea dintre un radioamator si un alt radioamatorn un raspuns simplu ar fi acesta…sunt doi oameni. In afara de anumite rezultate obtinute in competitii care face diferenta valorii lor ca performanta, lucrul acesta nu trebuie sa conduca la instigare s-au sa alimenteze permanent cearta…din contra. Valoarea performantei trebuie sa conduca spre o maturitate evidenta si un comportament exemplar.
A fi modest sau a ramane vertical si corect, cinstit si realist, sunt cateva calitati care vad ca deranjeaza si au devenit din ce in ce mai rare in activitatea radioamatoriceasca. Nu de mult timp un “prieten” radioamator mi-a spus ca am multe de invatat despre concursuri daca vreau sa castig. Cand am intrebat ce anume trebuie sa mai invat am fost sfatuit in cateva forme de frauda si smecherii.
Eu am fost educat diferit in familia mea si, ca militar, in marea familie a armatei romane si nu am sa accept niciodata spiritul de jungla si de smecherii ‘’destepte” preferand sa raman tinta ironiilor celor “destepti” dar, atentie, nu intodeauna fara consecinte, oricare ar fi acelea.
Daca cineva a inteles care este sursa acestei amaraciuni care ma apasa de ceva vreme este bine daca nu, rog pe “cei aflati in tribune” sa faca ce stiu ei sa faca mai bine…”sa arunce cu vorbe grele in jucatori si antrenori’’.

‘’AUDACES FORTUNA IUVAT’’

Norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți 


Un punct de vedere......
73 de YO8SGM!
Marian Dumitrescu












Niciun comentariu: